Mii de indonezieni au continuat ieri să evacueze zonele din jurul vulcanului Merapi, care a emanat în cursul dimineții nori ...
Mii de indonezieni au continuat ieri să evacueze zonele din jurul vulcanului Merapi, care a emanat în cursul dimineții nori de cenușă până la altitudinea de opt kilometri. Vulcanul Merapi, a erupt din nou ieri, norul de cenușă ajungând la înălțimea de 8.000 de metri. Miercuri, autoritățile indoneziene extinseseră până la 15 kilometri raza din jurul vulcanului unde populația va fi evacuată, iar aproximativ 90.000 de persoane deja au părăsit acest perimetru. Erupțiile vulcanice începute pe 26 octombrie au provocat moartea a cel puțin 36 de persoane. Vulcanul erupe o dată la patru-cinci ani, aproximativ 70 de erupții fiind semnalate după secolul al XVI-lea.