Compania petrolieră Rompetrol, controlată de kazahii de la KazMunaiGaz, își va extinde lanțul de benzinării ...
Compania petrolieră Rompetrol, controlată de kazahii de la KazMunaiGaz, își va extinde lanțul de benzinării cu 170 de stații în următorii patru ani în România, a declarat Saduokhas Meraliyev, CEO al grupului Rompetrol. „Avem un plan ambițios de extindere a rețelei de benzinării.
Am semnat (recent - n.r.) un al doilea contract de franciză în România. Primul este pentru 120 de benzinării, al doilea pentru 50, 170 în total", a afirmat Meraliyev, citat de publicația „New Europe". În prezent, Rompetrol, controlată integral de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, operează la nivelul țării o rețea de 450 de stații - 130 de stații proprii, 160 de stații Partener Rompetrol și 160 de stații Rompetrol Express, având o cotă de 25% pe piața de retail autohtonă.
TAGURI
rompetrolbenzinariifinanciar
Rompetrol va continua extinderea lanțului de benzinării și în Republica Moldova, Franța, Spania și Georgia.
Meraliyev a mai spus că planul de modernizare a rafinăriei Petromidia, în urma căruia capacitatea de rafinare va crește de la 3,7 milioane de tone pe an la cinci milioane de tone, va fi finalizat în octombrie 2011. „În noiembrie anul viitor vom putea funcționa la o capacitate de cinci milioane de tone pe an", a punctat el.
Meraliyev a adăugat că Rompetrol negociază în prezent cu Petrom și Lukoil ca acestea să folosească terminalul maritim al Rompetrol din largul rafinăriei Petromidia pentru descărcarea și încărcarea navelor de transport al petrolului.
Opinii diferite despre cumpărarea Rompetrol
În urmă cu două luni, Kairat Kelimbetov, șeful fondului național Samruk-Kazyna, care controlează KazMunaiGaz, a declarat că ultimele achiziții străine ale KazMunaiGaz, în special grupul Rompetrol și o altă companie de distribuție din Georgia, au fost o greșeală. În opinia sa, ar fi fost preferabil ca investițiile companiei să se concentreze pe piața kazahă.
Ca răspuns la întrebările ziariștilor, care i-au cerut să comenteze aceste declarații, președintele KazMunaiGaz, Kairgeldy Kabyldin, a arătat că achizițiile din afara țării sunt parte a strategiei de dezvoltare a companiei.