Timisoara : 150 – 600 de lei – pentru clemența dascălilor
150 – 600 de lei – pentru clemența dascălilor
Elevii din Timișoara stau aparent liniștiți înainte de prima probă a bacalaureatului. Examenul la limba și literatura română oral începe azi, de la ora 9. Pentru mai multă siguranță, la Timișoara s-au investit sume uriașe în protocolul dascălilor. Părinții liceenilor au trebuit să scoată din buzunare sume cuprinse între 150 și 600 de lei. La unele dintre școli, în contul acestor bani a intrat și banchetul. Doar la cei care au investit foarte mult... Nu a existat nicun pardon și elevilor care nu au vrut să dea aceste sume li s-a promis voalat că vor fi trecuți pe niște liste secrete. Asta ca să știe domnii profesori cine a „decartat” și cine nu.
Bani în funcție de dificultate...
La Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, elevii susțin că “protocolul” din care se vor înfrupta cadrele didactice a subțiat considerabil bugetul părinților. Cei care studiază la profilul uman au scos din buzunar 150 de lei, în timp ce cei de la “real” au plătit câte 200 de lei, semn că matematica bate oricând. Că “obrazul subțire cu cheltuială se ține” este deja lait-motivul profesorilor care participă în comisiile de bac știam deja, însă grav este că cei care nu și-au permis să plătească acești bani au fost amenințați că vor apărea pe o “listă neagră”, a celor care vor primi note mult mai mici, susțin elevii: “Mie suma nu mi se pare foarte mare, mai ales că și colegii care au terminat anul trecut tot atât au dat. La alte școli s-a dat mult mai mult”, spune M. V, elev la Liceul Pedagogic.
Pretenții și... pretenții
La Colegiul “Ana Aslan” se pare că profesorii au pretenții foarte ridicate, sau cel puțin așa spun elevii, care au trebuit să scoată din buzunar 600 de lei, însă în acești bani a fost inclusă și cheltuiala cu petrecerea de final de an. Nici la Colegiul “C.D. Loga”, cuantumul “protocolului” nu a fost simbolic, astfel că fiecare elev a scos din buzunarul părinților câte 300 de lei. Deși au fost și câțiva candidați la bacalaureat care nu au dispus de sumele solicitate de organizatorii protocolului, și pentru aceștia s-a găsit o soluție. În aceste cazuri speciale, ceilalți colegi au dat banii necesari pentru a achita și partea acestora. Asta pentru a nu risca să trezească nemulțumirea celor care urmează să-i evalueze.
E doar chestiune de mentalitate
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș susțin că este vorba doar de mentalitatea greșită a părinților și a profesorilor. Ei spun că nu au primit nici o sesizare privind astfel de practică la examenul de bacalaureat, cu toate că “protocolul” a devenit de câțiva ani o “materie” obligatorie și nu… opțională. “La toate întâlnirile cu directorii și comisiile de bacalaureat s-a specificat expres că este interzisă strângerea de fonduri pentru orice examen. Legea interzice, dar noi nu-i putem verifica pe părinți. Este vorba de mentalitatea greșită a părinților și profesorilor, dar mai ales a părinților, care, timp de opt ani, nu au făcut nimic pentru copiii lor și acum ar face orice ca ei să ia bacalaureatul. Cine ar plăti? Poate doar acei părinți ai căror copii nu învață”, a declarat inspectorul Marin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Timiș.
Examen transparent...
Examinarea de azi, de la limba și literatura română, proba orală, se realizează de către doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezența a cel puțin trei candidați. În aceasta sesiune, în Timiș, numărul candidaților este mai mare cu aproximativ 1.000 de liceeni față de anii trecuți. 7.685 de elevi vor participa la prima sesiune de bacalaureat din 2008. Ei vor fi repartizați în cele 18 centre de examen. Evaluarea se va face în șapte centre din Timișoara și unul din Lugoj. Prima probă scrisă, la limba română, este programată vineri, 27 iunie, până atunci se vor desfășura examenele la limbile materne si moderne. Oricine poate asista la examenele orale cu condiția să nu intervină în procesul de evaluare. Puteți fi părinte, vecin, prieten sau doar un om interesat să vadă cum decurge în ziua de azi un examen de bacalaureat. Nimeni nu vă poate interzice să participați la o probă orală a bacalaureatului. Dacă interveniți însă în procesul de evaluare riscați să fiți evacuat din sală...
Ovidiu MĂRĂSCU