Stiri Timisoara : Primăria Timișoara a inaugurat, ieri, pe strada Musicescu, o parcare ecologică cu suprafața de 540 de metri pătrați
Primăria Timișoara a inaugurat, ieri, pe strada Musicescu, o parcare ecologică cu suprafața de 540 de metri pătrați
Un loc bun de parcare este, în Timișoara, floare rară. Nu doar în zonele centrale la orele de vârf, când străzile devin neîncăpătoare, ba chiar și în cartiere, unde timișorenii ajung să se certe pentru locurile de parcare, fiind împinși ca, în lipsa unui spațiu adecvat în care să-și lase vehiculele, să parcheze pe trotuare sau pe spațiile verzi, în ciuda prevederilor legale. Însă, în unele cazuri, parcatul pe spațiul verde devine... legal. Pentru că, ieri, reprezentanții Primăriei Timișoara au inaugurat prima parcare ecologică din oraș, unde spațiul verde devine primitor pentru anvelopele mașinilor.
78.500 de lei pentru 50 de locuri ecologice de parcare
Parcarea ecologică inaugurată ieri, în prezența primarului Gheorghe Ciuhandu, a viceprimarilor Adrian Orza și Sorin Grindeanu și a directorului Direcției de Mediu din cadrul primăriei, Vasile Ciupa, se găsește pe strada Musicescu, la numărul 9, în fața Grădiniței cu program prelungit nr. 23. Având o suprafață de 540 de metri pătrați, noua parcare este realizată cu materiale importate din Germania, lucrările fiind realizate sub atenta supraveghere a unui specialist neamț. Și pe strada Negoiu a fost amenajată o parcare verde, cu o suprafață de 33 de metri pătrați, fiind construită cu materiale românești. Peste 50 de locuri de parcare sunt disponibile pe suprafața verde a celor două parcări ecologice a căror realizare a costat 78.500 de lei. Lucrările au fost efectuate de SC Drufec Cons CF SRL. Datorită numeroaselor solicitări primite de la timișoreni, pentru anul 2008, Primăria Timișoara a stabilit următoarele locații pentru amenajarea de parcări ecologice: str. Ion Nistor bloc A34,A21,A22,A19,A18,A17; str. Martir Gabriela Tako nr. 1, Bl. A63; Intrarea Castanilor nr. 1-2; str. Hărniciei nr. 3; bd. Liviu Rebreanu nr. 143 - 145; str. Liniștei nr. 1 Bl. 63; Calea Dorobanților Bl. D5; str. Salciei nr.2; str. Dr. Ioan Mureșan nr. 109; str. Zarand nr. 3-5-7-9; str. Musicescu nr. 9; bd.Dâmbovița nr. 80, Bl. T4; str. Mureș nr. 2; str. Șt.O.Iosif Bl. 8-9-10-11. Prin realizarea acestor parcări ecologice se vor crea 300 de noi locuri de parcare, se vor amenaja 2.100 ml de gard viu și vor fi plantați 780 arbori și arbuști.
„Insulă verde” în marea de betoane
Parcările ecologice se realizează prin amenajarea mai multor straturi din diferite materiale, respectiv pietriș, nisip și pământ, urmând ca deasupra să existe dale care permit dezvoltarea gazonului în interiorul lor, toată zona urmând a fi delimitată tot cu verdeață, prin diferiți arbuști și copăcei. Rezultatul este o suprafață verde, dar totuși rezistentă, pe care timișorenii își pot parca în siguranță și, mai ales legal, mașinile. „Montarea pavelelor ecologice sau a grilajului ecologic oferă soluția ideală pentru protejarea gazonului împotriva greutății autovehiculelor, noul sistem fiind perfect ecologic iar datorită construcției speciale, hexagonală sau pătrată a formei, greutatea autovehiculelor este preluată și împărțită între celulele componente, astfel încât nici rădăcina ierbii și nici suportul propriu zis nu au de suferit, obținându-se un gazon uniform și rezistent”, explică reprezentanții primăriei. Avantajele unor astfel de parcări, apreciate și folosite tot mai mult în țările vestice, sunt următoarele: reduc scurgerile apelor pluviale și emisiile poluante; micșorează temperatura la nivelul suprafeței; mențin o “insulă verde” în zonele aglomerate; se obține un gazon uniform, având calități mecanice comparabile cu asfaltul; capacitatea de încărcare este de 40 tone/mp. Ambele parcări amenajate până acum în Timișoara sunt delimitate cu borduri, iar în jurul acestora sunt amenajate zone verzi prin plantarea de garduri vii pe o suprafață de 155 ml cu exemplare de Ligustrum și Spiraea, precum și 31 de arbori din specia Acer atropurpureum și Acer pseudoplatanus în alveolele dintre locurile de parcare, pentru a crea un mediu ambiant plăcut. Parcările ecologice ajung la maturitate în doi ani de la amenajare.
Regulament de folosire, la intrarea în parcări
Pentru utilizarea corectă și menținerea pe o perioadă cât mai îndelungată, cetățenii sunt rugați să respecte "Regulamentul de administrare și exploatare a parcărilor ecologice din municipiul Timișoara", ce va fi afișat la intrarea în fiecare parcare, iar toți utilizatorii trebuie să dovedească simț civic necesar unei bune exploatări, a menținerii curățeniei și luării de atitudine împotriva celor ce nu respectă prevederile regulamentului. Amenajarea celor două parcări verzi sunt un prim pas al intrării Timișoarei într-un val care a cuprins marile orașe europene, pentru că Parcările ecologice sunt în prezent în centrul atenției arhitecților urbani în toate zonele aglomerate ale marilor orașe, constituind o soluție concretă și eficientă ecologic și economic, deoarece parcările clasice cu suprafață asfaltată accentuează problemele de poluare, mărind gradul de disconfort prin temperatura ridicată și mirosul rezultat din emisiile de hidrocarburi. Noul proiect pentru parcare ecologică reduce suprafața impermeabilă cu 40%, crește spațiul de parcare cu 20% și economisește 20% din costurile de construcție ale proiectului original convențional, costul unui mp de parcare ecologică fiind până în 20 de euro, în funcție de calitatea solului și materialelor folosite. (Andrei BOGDAN)